CALCULATIA COSTULUI-CONTABILITATE DE GESTIUNE-COST STANDARD
Raportul dintre contabilitatea financiară şi contabilitatea
de gestiune
Schimbările
economico–sociale care au avut loc în ţara noastră au generat modificări
importante şi în domeniul financiar–contabil, acesta fiind într-un proces
continuu de armonizare cu Directiva a IV – a a Comunităţii Economice Europene
şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Potrivit Regulamentului de aplicare
a Legii contabilităţii nr. 82/1991 – punctul 27 – , unităţile patrimoniale
trebuie să organizeze contabilitatea de gestiune.
Obiectivele
contabilitatii de gestiune
Contabilitatea de gestiune se organizează
de către fiecare unitate patrimonială în funcţie de specificul activităţii şi
necesităţile proprii, având ca obiective principale următoarele: calcularea
costurilor; stabilirea rezultatelor şi a rentabilităţii produselor, lucrărilor
şi serviciilor executate; întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe
feluri de activităţi, urmărirea şi controlul executării acestora în scopul
cunoaşterii rezultatelor şi furnizării datelor necesare fundamentării
deciziilor privind gestiunea unităţii patrimoniale şi altele.
Contabilitatea de gestiune concură
la furnizarea informaţiilor necesare conducerii (managerilor) unităţii, în executarea
unui control eficient asupra activităţii acesteia, despre implicaţiile şi
consecinţele economice ale deciziilor, respectiv de a sugera alte căi de
acţiune, respectiv în activitatea de previziune şi de determinare a gradului de
incertitudine (riscul).
Astfel că, în etapa actuală, aşa cum prevede Regulamentul de aplicare a Legii
contabilităţii, sfera contabilităţii de gestiune se circumscrie la înregistrarea
operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii,
respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie etc., decontarea
producţiei, precum şi calculul costului de producţie al produselor fabricate,
lucrărilor executate şi serviciilor prestate inclusiv al producţiei în curs.
Modul de organizare a contabilităţii de gestiune este la latitudinea
fiecărei unităţi patrimoniale, în funcţie de specificul activităţii şi
necesităţile proprii ale acesteia. În acest sens, pe lângă conturile de
cheltuieli pe destinaţii şi de calculaţie a costurilor, pot fi utilizate
conturi de venituri şi rezultate analitice corespunzătoare în funcţie de
opţiunea fiecărei unităţi patrimoniale.
Legătura dintre
contabilitatea financiară şi de gestiune vizează obiectivul fundamental:
urmărirea şi controlul condiţiilor interne de producţie prin sistemul
costurilor, care necesită o dublă grupare
a cheltuielilor:
a) pe de o
parte, după natura economico–financiară a cheltuielilor, structura folosită în
contabilitatea financiară într-o formă normată, standardizată;
b) pe de altă
parte, după destinaţia cheltuielilor, structura utilizată în contabilitatea de
gestiune, nestandardizată, în funcţie de necesitatea de informaţie şi
specificul activităţii desfăşurate
Din structura cheltuielilor potrivit naturii
lor, folosită în contabilitatea financiară, doar cheltuielile
de exploatare, adică cele ocazionate de
consumarea (exploatarea) factorilor de producţie (capital, natură, muncă,
informaţie) sunt preluate, analizate, grupate şi înregistrate în contabilitatea
de gestiune în vederea calculării costului de producţie (care în etapa
actuală este indicatorul de bază ce decurge din sfera contabilităţii de
gestiune – punctul 105 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii).
Ce este Costul de productie
Costul de producţie reprezintă totalitatea cheltuielilor
de producţie efectuate de o unitate pentru obţinerea şi desfacerea producţiei
sale într-o anumită perioadă de gestiune. În costul de producţie se mai pot
include şi dobânzile aferente împrumuturilor, la unităţile cu ciclu lung de
fabricaţie.
Contabilitatea financiară ia în considerare
regulile ce asigură o evaluare a elementelor unui patrimoniu, ţinând seama de
preţurile de piaţă. De aceea, doar produsele manufacturiere pot fi reflectate
în contabilitate la nivelul costului de producţie calculat (după United Kingdom
Statement of Standard Accounting Practice – SSAP9 ). De aceea, contabilitatea
clasifică şi grupează costurile în două mari categorii, şi anume, costuri de producţie şi costuri ale
perioadei.
- Costurile
de producţie sunt acele costuri care se pot
identifica în preţurile de vânzare ale produselor şi
serviciilor obţinute de întreprindere în scopul revânzării. În
întreprinderile producătoare de bunuri şi lucrări aceste costuri sunt ataşate
producţiei şi sunt incluse în valoarea producţiei de bunuri finite
şi în
valoarea producţiei neterminate până la data vânzării acestora.
Apoi, acestea sunt înregistrate drept cheltuieli şi comparate cu
veniturile obţinute din vânzare pentru calculul profitului.
- Costurile
perioadei sunt costurile ce nu pot fi
incluse în costul producţiei, de aceea,
aceste costuri se recunosc în contabilitate în perioada în care se fac.
Costurile perioadei se referă în general la costurile legate de
consumurile sectorului administrativ şi conform Standardelor
Internaţionale de Contabilitate se suportă din profitul contabil.
Cum se determina costul de productie
Potrivit reglementărilor contabile
armonizate cu Directiva a IV – a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate costul de producţie este
determinat prin adăugarea, la costul de achiziţie al materiilor prime şi
consumabilelor utilizate, a costurilor înregistrate de întreprindere, care sunt
direct atribuite producerii acelui bun. În plus, costul de
producţie mai poate cuprinde:
1) o pondere
rezonabilă din costurile înregistrate de întreprindere care sunt numai indirect
atribuite producerii acelui bun, dar numai în măsura în care ele se referă la
perioada de producţie;
2) în cazul
activelor cu ciclu lung de producţie, dobânda la capitalul împrumutat pentru
finanţarea producerii acelui bun, în măsura în care acesta se acumulează în
raport de perioada de producţie.
Înregistrarea corespunzătoare a cheltuielilor de exploatare
şi stabilirea corectă a costului producţiei obţinute necesită o structurare a
cheltuielilor de producţie după anumite criterii.
Din punct de vedere
al destinaţiei, cheltuielile după
natura lor, reflectate în contabilitatea financiară se structurează astfel:
- Cheltuieli
directe, care cuprind materii prime şi
materiale directe, salarii directe, contribuţii privind asigurările şi
protecţia socială şi alte cheltuieli directe;
- Cheltuieli
indirecte de producţie, denumite şi
cheltuieli comune ale secţiei, care cuprind cheltuieli cu întreţinerea şi
funcţionarea utilajelor şi cheltuielile generale ale secţiei;
- Cheltuieli
de desfacere, care sunt generate de vânzarea
produselor fabricate;
- Cheltuieli
generale de administraţie, care cuprind
consumurile generate de administrarea şi conducerea unităţii în
totalitatea ei.
Clasificarea
cheltuielilor potrivit destinaţiei
stă la baza organizării contabilităţii de gestiune şi calculului costului
unitar al produselor, lucrărilor şi serviciilor, comenzilor, etc.
Cheltuielile directe plus cheltuielile
indirecte de producţie, repartizate raţional
asupra produselor fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate,
formează costul de producţie al acestora.
Dacă la costul de producţie se adaugă cheltuielile generale de administraţie şi
cheltuielile de desfacere, se obţine costul complet al producţiei.
De reţinut că, în general, cheltuielile generale de administraţie şi
cheltuielile de desfacere nu se includ în costul de producţie, în afară de
cazul când condiţiile specifice de exploatare justifică luarea lor în
considerare.
DETERMINAREA COSTULUI UNITAR DE PRODUCTIE
Pentru determinarea
costului de productie recomandam metoda COSTULUI STANDARD
Conceptul de bază al acestei metode constă în
stabilirea cu anticipaţie a costurilor directe de producţie (materiale,
manoperă), care sunt denumite standarde şi
a costurilor indirecte (costuri comune ale secţiilor, costurile generale ale
întreprinderii şi cheltuielile de desfacere) denumite bugete de costuri. Acestea formează etaloanele de măsură
şi de comparaţie cu costurile efective de producţie.
Structura tipică a unui cost total de
producţie calculat după metoda costurilor standard, cuprinde de regula, trei
articole principale de calculaţie şi anume:
- materiale ;
- manopera;
- costuri de
regie.
Costul standard este un cost prestabilit care
acţionează atât ca etalon de măsură şi comparaţie a costului efectiv realizat
de întreprindere, cât şi ca instrument de orientare şi precizare a condiţiilor
în care trebuie să se desfăşoare producţia. Prin măsurarea obiectivă a costului
producţiei, costul standard este un cost normal, corespunzător condiţiilor de
desfăşurare a unei activităţi economice.
Ceea ce caracterizează în principal, această metodă este faptul că standardele,
care, aşa cum s-a arătat, sunt costuri antecalculate, sunt considerate costuri
normale de producţie. Astfel, calculaţia costurilor se
reduce la o singură calculaţie şi anume la calculaţia costurilor
standard, care constituie bază de stabilire a
preţurilor de vânzare, nemaifiind necesară calculaţia costului efectiv
al produselor. Diferenţele ce apar în plus sau în minus dintre cheltuielile
efective şi cele standard sunt considerate abateri de la condiţiile normale de
fabricaţie. Ele afectează direct rezultatele finale ale întreprinderii
din perioada respectivă.
Aplicarea acestei metode presupune parcurgerea
următoarelor etape :
1. Calculul costurilor
standard pe produs;
2. Organizarea sistemului
de calcul şi evidenţă a abaterilor de la costurile standard;
3. Urmărirea costurilor de
producţie potrivit cerinţelor metodei standard cost.
Diferentele de
pret fata
de costul de achizitie sau
de productie trebuie
evidentiate distinct in contabilitate, fiind recunoscute in costul activului.
COSTUL UNITAR DE PRODUCTIE
Productia
obtinuta poate fi inregistrata initial la un COST STANDARD, stabilit pe
baza cheltuielilor de productie din luna anterioara.Astfel soldul final al stocului de produse finite insumat cu soldul final al diferentelor de pret va reflecta la sfarsitul fiecarei perioade (de ex. luna), costul real al productiei obtinute.
Se va intocmi astfel FISA COSTURILOR STANDARD PENTRU MATERIALE
In faza a doua trebuie stabilit costul cu manopera.
Costul cu manopera standard se obtine pe baza normelor de timp (ora/minut etc).
Procesul
tehnologic intocmit de un specialist in domeniu ne spune care este
timpul necesar pentru producerea retetei (ore), separat pentru fiecare
produs fabricat, si numarul de operatii necesare. Se va stabili norma de
timp pe fiecare operatie.
Timpii astfel stabiliti se inscriu in documentatia tehnica.
Tarifele
de salarizare se stabilesc prin inmultirea timpilor de lucru cu
salariul personalului direct implicat in procesul tehnologic de
fabricatie, din perioada anterioara (luna,an,ani anteriori,etc). De
aceea se recomanda ca statul de salarii sa fie totalizat separat pt
personalul direct implicat in procesul tehnologic de fabricatie si
pentru TESA.
Se va intocmi: FISA DE COST STANDARD PENTRU MANOPERA, separat pentru fiecare produs fabricat.
Insumand cele doua costuri obtinem costul standard direct pe unitatea de produs (kg).
La
acesta se adauga cheltuielile indirecte de regie: cheltuieli comune de
fabricatie si cheltuieli generale, care se repartizeaza procentual pe
baza unui coeficient K. (de regula acestea se repartizeaza pe baza
costurilor bugetate anual, buget care se calculeaza pe baza
cheltuielilor din perioadele anterioare)
Coeficientul
K poate fi obtinut in functie de numarul orelor necesare realizarii
produsului, cantitatea de materie prima prelucrata sau alte criterii in
functie de care se poate exprima activitatea locului de costuri.
EXEMPLU
Societatea
Beta SRL fabrica un tip de produs: produsul A. In raportul de
prezentare a proceului tehnologic s-a specificat ca pentru fabricarea
produsului A sunt necesare 2 materii prime: M1 si M2. Operatiile
tehnologice de fabricatie specificate in raport sunt: O1 si O2
S-a
prevazut ca in anul N se vor realiza 100 kg din produsul A, valoarea
totala a acestuia fiind de 30.000 lei. (stabilita pe baza costului
efectiv al productiei din perioada anterioara).
Pe
baza bugetului intocmit la inceputul anului s-a stabilit ca,
cheltuielile de regie indirecte de repartizat sunt in valoare totala de
5800 lei. (Stabilite pe baza cheltuielilor de regie din perioada
anterioara)
k = 5800/30000 x100 = 19,33%
Pentru un lot de 100 kg de produs cheltuielile de regie vor fi 19,33%.
| FISA COST STANDARD | |||||
| DENUMIRE PRODUS: A | |||||
| Denumire material | Productia (kg) | materiale consumate (kg/buc) | pret materiale Lei | cost unitar de productie (Lei/kg) | Cost total de productie |
| M1 | 100 | 1.5 | 10 | 15 | 1500 |
| M2 | 100 | 0.1 | 20 | 2 | 200 |
| TOTAL MATERIALE | 1700 | ||||
| Denumire operatie de productie | Productia (kg) | Norma de timp (ore) | Tarif Lei/ora | Cheltuieli manopera (kg) | Cost total de productie |
| O1 | 100 | 1.2 | 4 | 4.8 | 480 |
| O2 | 100 | 2.4 | 3 | 7.2 | 720 |
| TOTAL MANOPERA | 1200 | ||||
| TOTAL CHELTUIELI DIRECTE | 2900 | ||||
| Cheltuieli indirecte de regie pe lot | 1121.14 | ||||
| TOTAL CHELTUIELIDE PRODUCTIE | 5221.14 | ||||
| COST UNITAR STANDARD | 52.21 | ||||
Nu uitati sa dati Like paginii noastre de Facebook!
Când aveți nevoie de soluții pentru orice problemă contabila sau fiscala, (indiferent că este vorba de o întrebare punctuală, de reflectarea unor înregistrări contabile, de un tratament fiscal ori monografie contabilă pe o speță anume) vă putem oferi sprijin, contactându-ne prin intermediul acestui formular sau prin e-mail la adresa: studio.contabilita@yahoo.com
Trimite-ti intrebarea cu prezentarea cat mai detaliata a spetei. Tariful va fi stabilit in functie de complexitate si de timpul necesar formularii raspunsului, dar nu poate fi mai mic de 35 euro.
Clientii din portofoliul nostru beneficiaza de consultanta gratuita, daca speta propusa este direct legata de activitatea care face obiectul contractului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu